Săgeata și-a găsit în sfârșit o familie.
Aceasta a fost povestea ei:
Săgeata este o cațelușă foarte cuminte, foarte sociabilă și veselă având în vedere prin ce a trecut. Noi am dat inițial de ea aciuită într-o curte părăsită. Am încercat să o scoatem, dar era atât de slăbită încât nu se ridica nici măcar pentru mâncare. Apoi a dispărut! După 2 săptămâni, am fost anunțați că este în alt loc prin Sibiu, în continuare foarte slăbită, așa că am mers acolo convinși că de data asta o vom lua. Ajungând cu ea, în brațe, în zona care ei i se părea cunoscută… fiind și puțin speriată pentru că nu înțelegea de ce o duce cineva în brațe atâta drum… a sărit și a fugit din nou în curtea în care a fost văzută inițial de aici și numele de Săgeata. Din fericire, o colega de-a noastră care stătea în zonă a reușit să o convingă că nu-i vrea răul. Acum cațelușa e de nerecunoscut. Nu mai e cățelul slab și anemic de altă dată, ci e cea mai veselă fire posibilă. E dornică de iubire, și abia așteaptă să se împrietenească cu noua familie. Poate fi chiar familia ta!