Sâmbăta aceasta, 27 octombrie 2012, Asociația Animal Life Sibiu organizează cea de-a treia ediție a Bazarului caritabil, împreună cu deja consacrata campanie de adopții. Evenimentul va avea loc în Piața Mică a Sibiului, în fața Muzeului Franz Binder, începând cu ora 11.00 si până la lăsarea serii.
Bazarul devine încet, încet, o tradiție a asociației noastre, care își găsește cei mai mulți susținători în rândul sibienilor și nu numai. La edițiile trecute am primit donații în bani și alimente pentru animale, dar și o mulțime de obiecte drăguțe pentru a le vinde și a folosi banii la îngrijirea mult prea numeroaselor animăluțe pe care Animal Life le are în grijă.
Printre produsele oferite spre vânzare de membrii Animal Life se numără, ediție de ediție – haine și încălțăminte, dar și bijuterii, articole de uz casnic, cărți, obiecte decorative, încărcătoare, prize, DVD-uri (neapărat originale), jucării, cărți poștale și suveniruri pentru turiști și multe altele.
Publicul interesat de bazar a fost unul variat, de la numeroșii turiști care tranzitează Piața Mică în plimbarea de descoperire a orașului nostru, la sibieni aflați în trecere sau la cei veniți special pentru a vizita bazarul, despre care au aflat fie din anunțurile postate de noi pe Facebook sau pe site, fie de la prieteni si membri Animal Life.
Produsele cu cea mai mare trecere la edițiile anterioare s-au dovedit a fi bijuteriile, dar și produsele de electrică și electronică, decorațiunile și poșetele.
Sperăm ca și ediția actuală să aducă un număr mare de vizitatori și cât mai multe vânzări, pentru ca Animal Life să poată oferi micilor săi beneficiari patrupezi toată îngrijirea de care au nevoie. Așteptăm cu drag pe oricine este în căutare de mici chilipiruri simpatice sau pur și simplu dorește să facă o faptă bună. Nu ai des ocazia să le faci pe amândouă deodată.
Raspanditi vestea!
Fie ca veti ajunge sau nu puteti fi de un real folos atat noua cat si animalelor noastre dragi anuntand aceasta campanie in randul prietenilor. Asa ca folositi cu incredere butoanele de Like, Share, Tweet, +1 si asa mai departe!