În urmă cu două zile, două cățelușe vulnerabile au apărut ca din senin, ieșind în fața mașinii unei colege care se îngrijea de alți câini din zonă. Foarte speriate și cu zgărzi si lanțuri la gât, semn că ar avea un stăpân, aceste suflete timide nu au permis sa fie atinse, astfel ca nu a observat ce era la gatul cățelușei roșcate. Mâncarea le-a adus un strop de speranță, au mâncat cu poftă boabe ca și cum nu ar fi mâncat nimic de săptămâni întregi.
Întâmplător au ieșit și în calea Adinei, colega noastră, care a acționat rapid, având darul de a comunica cu animale speriate, și a reușit să le îndemne să intre în cușcă aproape de bună voie. Însă, la o examinare mai atentă, a descoperit că lanțul era atât de adânc înfipt în pielea uneia dintre cateluse, încât intervenția planificată pentru sterilizare s-a transformat într-o urgență de îndepărtare a lanțului. Imaginea era cu adevărat îngrozitoare, nu vrem sa ne imaginam ce dureri a trebuit sa indure 😔
Aceste cățelușe au nevoie urgentă de ajutor și de un cămin iubitor. Dacă cineva dintre voi dorește să le adopte, chiar împreună, ar fi o mare bucurie pentru ele. Altfel, din păcate, riscă să se întoarcă în teritoriu, unde siguranța lor nu este garantată.
Pentru a ne susține activitatea și a ajuta mai multe animale ca acestea, puteți contribui cu doar 2 Euro lunar, trimițând un SMS la 8845 cu cuvântul ANIMAL.
Fiecare ajutor contează! Haideți să le oferim acestor cățelușe o a doua șansă la fericire.
#ThisIsAnimalLife
#SterilizeazaNuAbandona
#AdoptaNuCumpara
#IubesteCaUnAnimal