Câinii din Șelimbăr, sterilizați gratuit în urma unei campanii Vier Pfoten

22 august 2016

Câinii din Șelimbăr, sterilizați gratuit în urma unei campanii Vier Pfoten

Vesti bune de la Selimbar! Invitam proprietarii cainilor din comuna Selimbar sa beneficieze de STERILIZAREA GRATUITA oferita de Primaria Selimbar impreuna cu Fundatia Vier Pfoten in perioada 22.08 – 16.09.2016! Sterilizarile vor fi efectuate de medici veterinari cu experienta intr-un cabinet mobil amenajat in zona terenului de fotbal din Selimbar.

Pentru programari sunati la: 0730.583.510 sau 0730.339.016

Locatia: Terenul de fotbal din Selimbar

*Atentie!!! Medicul recomanda sa nu hraniti animalutele (cainii) programate pentru castrare cu 12 ore inainte de operatie!

Primăria comunei Șelimbăr, alături de Asociația Vier Pfoten, vor demara o campanie de sterilizare a câinilor din localitate în perioada 20 august – 16 septembrie. ”Acest proiect a plecat de la inițiativa noastră, de la o idee pe care am avut-o în luna martie și pe care de mâine o putem și pune în practică”, a anunțat primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

În cadrul acestei campanii, câinii fără stăpân de pe raza comunei vor fi prinși și sterilizați, iar șelimbărenii sunt invitați la rândul lor să-și aducă patrupedele la cabinetul ce a fost organizat lângă stadion să fie sterilizate gratuit. În cadrul acestei acțiuni Vier Pfoten a adus doi doctori veterinari, un asistent medical și doi șoferi care vor acționa pentru prinderea câinilor fără stăpâni. ”Ne bucură faptul că și Primăria Șelimbăr a înțeles că această problemă se poate rezolva eficient, uman, ajutând animalele și comunitatea. Sterilizăm, deparazităm și tratăm animalele, reducând riiscul de răspândire a bolilor transmisibile la om. Apoi îi ajutăm pe cei care au un câine de rasă comună să-l sterilizeze și să înregistreze în Registrul de Evidență al Câinilor fără Stăpân, așa cum este obligatoriu din punct de vedere legal”, a declarat dr. Gabriel Ignat, din partea Vier Pfoten.

Reprezentanții asociației sibieni de protecție a animalelor, Animal Life, or asigura la rândul lor consultanță în cadrul acestui proiect.

Campania de sterilizare a câinilor din Șelimbăr va continua printr-o nouă etapă la sfârșitul anului sau la începutul anului 2017, după cum au declarat reprezentanții Vier Pfoten.

Sursa: http://www.turnulsfatului.ro/2016/08/19/cainii-din-selimbar-sterilizati-gratuit-in-urma-unei-campanii-vier-pfoten/
14088828_10155246161387627_1315535392_n

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.