Raven a avut norocul sa am treaba prin oras, la doua minute dupa ce am coborat din autobuz, am vazut in fata fostei cladiri a primariei un catel negru care statea intr-o pozitie nefireasca. M-am apropiat sa vad despre ce este vorba. Un catel negru, ghemuit atat de tare incat nu-mi dadeam seama cat de mare este, alaturi un covrig neatins (se pare ca i s-a facut cuiva mila de ea, insa nu destul incat s-o duca la un veterinar sau s-o ingrijeasca). Nu m-a auzit. Doar cand am vorbit cu ea si-a ridicat capul si am vazut ca are ochii lipiti, ca-i curge nasul ingrozitor si ca abea respira. Parca mi s-a incovrigat mie sufletul cand am vazut-o in ce hal era. A incercat sa se ridice dar era cam slabita, pana la urma a inceput sa mearga, mai nesigur ce-i drept…
Am sunat la colega de asociatie, a venit cu masina, am luat catelusa, de aici a inceput o alta viata pentru ea. Avea o pneumonie severa care a fost tratata cu grija de veterinarul nostru.
Raven a avut apoi un mare noroc. A fost adoptata de cea mai minunata familie din Finlanda! Au adoptat-o pentru a-i da o sansa, pentru a-i oferi o viata mai buna, nu pentru ca este extraordinar de desteapta, nu pentru ca a invatat sa sada, sa faca aport, sa nu faca in casa, toate astea luandu-i cam 5 minute… Este al patrulea catel negru al familiei si are locul ei propriu pe canapea, alaturi de cei care i-au oferit aceasta viata minunata.
