Salut. Numele meu e Terry. Habar n-am cum si de unde am primit numele asta. Mai bine punctat: nu stiu nici macar cine m-a botezat astfel. Toata ziulica aud oameni strigându-ma, Terry!, Terry!… Pot, si chiar fac asta de fiecare data, sa dau din coada, ca ei sa vada ca îi aud si ca îi bag în seama. Din pacate însa, nu vad nimic. Nu ca nu as vrea, dar… sunt complet oarba.
Într-o zi, încercând sa-mi croiesc drum pe strazile aglomerate si înfrigurate din Sibiu, cineva m-a luat în brate si m-a asezat într-un loc foarte calduros. Cam mult zgomot, dar totusi era bine ca era caldura. Dupa ceva timp am aflat ca acel ceva zgomotos si calduros era o masina. De pe strada aceea de unde am fost luata, am ajuns direct într-un loc unde erau foarte multi câini. La început, recunosc, am fost cam speriata, dar m-am descurcat si m-am adaptat de minune.
Apoi a urmat acea zi de neuitat, când am plecat în excursia organizata cu ceea ce oamenii numesc “avion”: un fel de pasare imensa si foarte zgomotoasa. Pentru mine a reprezentat cea mai frumoasa excursie din viata mea de pâna acum. Am ajuns, dupa multe peripetii, într-un loc foarte foarte rece; la aeroport am auzit ca toti rosteau cuvântul “Finlanda”. Dupa aceea am realizat ca e frig, însa doar afara. Nu mai e cazul meu. Gata! Oarba cum sunt, nu mai conteaza chiar deloc – acum am primit cadou o familie care chiar ma vrea. N-o sa îmi mai fie frig si foame, sper, niciodata! Ba chiar încep sa vad viata mai gri, fata de negrul de odinioara. Acum ma chinui sa îmi dezvolt abilitatile de limba finlandeza, dar sper din tot sufletul ca n-o sa uit nici limba materna. În fond si la urma urmei e locul unde m-am nascut si înca sunt foarte mândra ca sunt un câine din România.
Va iubesc pe toti!
Terry finlandeza
PS: va trimit si niste poze simpatice cu mine, înainte si dupa ce m-am mutat în noua casuta din Finanda.
