Intalnire pentru implementarea unor măsuri specifice de îndepărtare a urșilor din zona Padurea Dumbrava

6 noiembrie 2017

Intalnire pentru implementarea unor măsuri specifice de îndepărtare a urșilor din zona Padurea Dumbrava

Ursul-carpatinÎn data de 1 noiembrie, la invitația Consiliului Județean Sibiu, reprezentantul Asociației Animal Life, Andreea Roseti, a participat, la ședința ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică). În cadrul întâlnirii, Asociația de Vânătoare Hubertus a ridicat problema prezenței urșilor în Pădurea Dumbrava. Drept urmare, Animal Life a susținut soluțiile propuse de asociația de vânători, și anume implementarea unor măsuri specifice de îndepărtare a urșilor și interzicerea totală a prezenței turmelor de oi în pădure (pășunatul în pădure este interzis conform Codului Silvic), acestea cauzând atât pagube fondului forestier dar constituind și un atractant pentru carnivore.
Datorită prezenței în această ședință a reprezentanților mai multor instituții ale statului, (Jandarmeria, Poliția, Prefectura, Poliția Locală, Primăria, Consiliul Județean, DSVSA) vicepreședinta Animal Life a ridicat problema lipsei unei echipe de intervenție rapidă pentru animale sălbatice și a unor proceduri referitoare la situațiile de urgență în care sunt implicate animale sălbatice. De asemenea, a amintit de propunerea WWF si a Ministerului Mediului cu privire la înființarea Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS) cât și cea a Asociației Animal Life de anul trecut de înființare SIPA (propunere cu exemplificare de proceduri, responsabili și echipamente) care au fost ignorate atât de autoritățile locale cât și de către Ministerul Mediului (care răspunseseră asociației că se va constitui SUAS).
Drept urmare, Asociația Animal Life a propus invitarea unui reprezentant al proiectului LIFE Connect Carpathians în cadrul căruia a fost constituită Echipa de Intervenție Rapidă Specializată (EIRS) în colaborare cu Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, Fauna & Flora International, și Asociația Zarand. De asemenea, dna Roseti a prezentat în cadrul ședinței documentul care conține procedura de intervenție a instituțiilor în cazul unor situații de urgență generate de animalele sălbatice, elaborată în cadrul proiectului menționat mai sus și care funcționează la nivelul județului Hunedoara, sub autoritatea Instituției Prefectului.
Propunerea dnei Roseti a fost acceptată de către participanți, fiind astfel invitată în data de 2 noiembrie o a doua întâlnire organizată la sediul Poliției Sibiu, întâlnire prezidată de dl. Comisar șef IPJ, Tiberiu Ivancea.
În cadrul întâlnirii reprezentantul Fauna and Flora International – dl. dr Iain Trewby, manager proiect LIFE Connect Carpathians, a prezentat modelul de gestionarea al situațiilor care implică animale sălbatice. Într-o discuție deschisă cu reprezentații vânătorilor și a autorităților, dânsul a dat detalii despre echipa de intervenție, cadru legal și situațiile cu care s-au confruntat.
Atmosfera a fost bună, iar principala concluzie a întâlnirii a fost necesitatea ca toate părțile implicate să colaboreze pentru rezolvarea problemelor de mediu, și în particular a potențialului pericol reprezentat de prezența urșilor. De asemenea, s-a decis luarea unor măsuri preventive de avertizare a populației.
Sperăm că autoritățile sibiene vor lua în considerare procedura prezentată de dl. Dr. Trewby care reprezintă un exemplu de bune practici pentru toate zonele din țară care se pot confrunta cu situații similare.
Mai multe detalii despre activitatea proiectul LIFE Connect Carpathians puteti afla aici: http://connectcarpathians.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.