Am încheiat cu succes a doua campanie de sterilizări gratuite din acest an, din Rasinari

20 iulie 2025

Am încheiat cu succes a doua campanie de sterilizări gratuite din acest an, din Rasinari


Am încheiat cu succes a doua campanie de sterilizări gratuite din acest an, organizată de Animal Life Sibiu, de această dată în Rășinari, într-o zonă minunată, ce te încarcă cu energie vie

360 de animale sterilizate, dintre care 276 de femele– un număr care înseamnă mii de pui scutiți de suferință și o contribuție uriașă la reducerea abandonului!

☀️ Marea noastră bucurie? Am reușit să ajungem și în Prislop, o zonă unde nevoia este imensă. A fost o acțiune complexă, dar cu sprijinul medicului veterinar Mircea Stefanache și al Adinei, care a fost din nou un super om, totul a decurs minunat. ❤️

Cu noi au fost și puișorii de pisică biberonați de Adina, alintați de toată lumea❤️, dar și o pacientă de peste 60 de kilograme, o frumusețe rară și un suflet deosebit de blând.

Am avut parte de o echipă medicală excepțională, echipa SUST Orphan Animal Clinic Bucharest – Green Vetcare, coordonată de medicul Irina Corbu-Rudnic, iar voluntarii noștri – vechi și noi –au fost minunați! În mâinile lor, animalele au fost în siguranță și iubite. ❤️

Organizarea impecabilă a fost asigurată, ca de fiecare dată, de colega noastră Georgiana Matei – un adevărat motor al acestor campanii.

Campania a fost finanțată cu generozitate de Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST, căreia îi mulțumim din suflet pentru sprijinul continuu!

Mulțumim și Primaria Rasinari pentru spațiul oferit!

Felicitări tuturor oamenilor responsabili care au adus animăluțele la sterilizat! De la o campanie la alta, vedem tot mai mulți oameni deschiși și implicați – și asta ne dă speranță!

Hai să continuăm împreună schimbarea în bine. Ne vedem la următoarea campanie!

Aici puteti vedea mai multe imagini de la aceasta campanie.

#AnimalLifeSibiu
#SterilizeazaNuAbandona
#Responsabilitate
#Rasinari
#Prislop
#CampanieDeSuflet
#AdoptaNuCumpara

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.