Un weekend la Animal Life

24 iunie 2014

Un weekend la Animal Life

Da’ voi astia cu asociatia ce tot faceti domle?!

Este vineri, mult asteptata vineri cand visezi sa dormi, sa bei, sa iesi la pizza, sa te uiti la prostii la tv, sa nu faci nimic, sa sa sa.

Oti si-a pregatit flyerele, urna si modelele de tatuaj, si a plecat spre Sala Talia la Conventia de Tatuaje de anul asta unde speram sa convingem cati mai multi dintre artistii tatuatori sa munceasca gratis pentru Animal Life: ei fac tatuajele cu temele stabilite impreuna si noi incasam banii. Participam deja de doi ani la Conventie, speram sa revedem prieteni si speram sa ne facem si altii noi. Dar ghinion: vreme proasta, la terasa nu se vinde alcool asa ca e cam gol, nu prea are nimeni chef de noi si de povesti cu catei. Ei, lasa ca maine va fi mai bine.

Ana se duce sa salveze un cuib de bufnite pe punctul de a fi evacuate dintr-un bloc. Sorana se gandeste serios daca sa adopte un raton domestic si o veverita siberiana care momentan locuiesc intr-un apartament de bloc. Hm, stau sa ma gandesc: vecinii mei nu suporta cainii, dar parca de ratoni si veverite nu au zis nimic pana acum…Nuuu, exclus, trebuie gasita alta solutie.

Raluca si Georgi pleaca spre Piata Cibin, cineva a gasit o pisica lovita de masina sau batuta care nu se mai misca de pe trotuar. Medicul veterinar spune ca este in stare febrila, urmeaza telefoane, alte drumuri si in final o cazare temporara de o zi pana la noua vizita la medic si alte cautari de cazare mai indelungata.

Mihai construieste un tarc nou pentru puii de catel pe un teren privat: stalpi, plasa, usa, pietris, cusca. O zi de munca si inca un loc de cazare pentru un cuib de pui abandonati.

Sambata dimineata la 10 plec sa iau masina asociatiei, il iau pe Adi apoi hai sa incarcam 5 catei care trebuie sa fie vazuti de medicul veterinar si mutati in alta locatie. Medicul ne primeste ca de obicei zambind, le face cainilor cate un raclat, stabileste diagnosticul, pregateste injectiile. Vestea buna, sunt sanatosi per total, prietenosi si sociabili. Vestea proasta, au demodecie, a carei tratament dureaza mult si bine, in functie de imunitatea cateilor. Ceea ce nu stim in momentul asta este ca e ziua de nastere a medicului si azi spera sa ajunga acasa la o ora rezonabila. Dar el zambeste, e dragut ca de obicei si noi plecam spunandu-i ca ne intoarcem ceva mai tarziu cu o pisica. Plecam in reprize, adica facem vreo 3 drumuri pana la masina ca “puiutii” au intre 10 si 13 kg si ne rup mainile.

Inca fresh de dimineata plecam zambitori spre Sacel unde avem o familie temporara care primeste puii. De fapt facem o rocada, ii ducem pe ei si trebuie sa luam altii pe care sa ii ducem intr-un alt tarc spre Cisnadie. Buun, ajungem in Sacel, descarcam 5 pui, incarcam 3 pui, ne urcam pe autostrada (ieeei avem autostrada) si plecam spre Cisnadie. Inca suntem bine dispusi si optimisti. Pana incepe sa sune telefonul: este un caine otravit in Selimbar si inca unul calcat de masina la Vestem. Ce facem, cum facem?

Era vorba ca Georgi e ocupata weekendul asta (pe langa puiul de catel de la ea de acasa care primeste lapte la 3 ore) dar e la tatuaje si vorbeste intr-una la telefon incercand sa directioneze oameni pe unde e mai mare nevoie: animale bolnave, abandonate, toate au nevoie de o cazare si noi nu mai avem locuri.

Mergem la Vestem cu tot cu puii care sunt intr-o cusca de transport si evident nemultumiti de sofatul meu. Pe drum discutam: daca are coloana rupta il ducem la eutanasiat, nu mai avem ce face. Ajungem la Hanul Vestem: turisti, masini, nimeni la receptie, doar o masa de motociclisti la terasa care se uita oarecum mirati la noi cand ii intrebam de cainele lovit de masina. Nu l-au vazut. Cautam: caini mari si somnorosi, caini care cersesc si apoi, in spatele motelului un catel de talie mica pe langa care mai sa trecem ca nici el nu pare a fi muribundul pe care il cautam. In momentul in care ne vede tasneste cu gura pana la urechi spre noi de parca am fi fost stapanii lui de mult pierduti. Adi inlemneste, la fel si eu: catelusa se taraste doar pe picioarele din fata, picioarele din spate contorsionate in unghiuri nefiresti sunt pline de rani. Of… deci pe ea o cautam. Iar ea pe noi ne astepta pentru ca se bucura incredibil de tare si incearca cumva sa se ridice si sa ni se urce in brate. Eu nu mai pot vorbi mare lucru, o invelesc in geaca mea, o iau pe sus si mergem spre masina. Motocicilistii ne zambesc trist si ne fac cu mana, noi nu mai apucam sa reactionam. Dupa 2 minute ne uitam unul la altul: ce naiba facem? Cainele asta vrea sa traiasca, e prietenos foc.. Are simt intr-unul dintre picioare, dar tendonul e rupt si e cam la vedere. Tot drumul ne spargem capul gandindu-ne cum nu avem unde sa il ducem, cum nu are rost cum cum cum.

Oprim in Selimbar, nu gasim cainele otravit, aflam ca Eni, colega noastra care trebuia sa mearga azi la o nunta a reusit cumva sa rezolve situatia si cainele a ajuns la veterinar. Bun.

Plecam sa descarcam cei 3 pui, caram cusca, descarcam, apa, mancare, repede la medic in oras.

Catelusa paralizata parca il stie pe Adi de o suta de ani. E asa de fericita incat nu spune nimic la control si tratament. La cabinet e plin: oamenii se uita “Uite-i si pe astia in ce hal arata” dar nimeni nu intreaba nimic, ce-i cu cainele, cine suntem etc. Intr-un final aflam ca e ziua medicului: La multi aaani! si o mie de multumiri. Mergem sa cazam catelusa, se strica masina asociatiei (din nou). Adi, mergi acasa pe jos si fara geaca pentru ca acum catelusa e in geaca lui, eu iau taxi si cazez cateaua intr-unul din tarcurile mele cu un batranel ciufut. Ea se taraie cum poate in cusca, bea apa si e multumita nevoie mare ca a ajuns la orfelinat.

Vine Magda: trebuie sa cazez catelul gasit de ea, Ghita sau Saratel ca deja are porecla, care necesita tratamente si tot felul. Eliberam un tarc, mutam tot felul de chestii impreuna cu prietenul ei. Curatenie, apa, mancare… Ce doi pleaca cu pisica (pe care nu am mai apucat sa o iau cu Adi) la veterinar – care o mai fi avand deschis la ora asta. Apoi o vor duce la o familie temporara care ii asteapta.

Eu plec spre casa si imi dau seama ca e ora 17. Nu mi-am vazut copilul de azi dimineata si nici poveste sa ajung si eu la tatuaje. Dupa maxim jumatate de ora suna telefonul: Teodora a batut si ea 30 de km ca sa preia 50 de kg de mancare donatie din parte unui prieten german in trecere prin zona. Vine sa le aduca.

In timp ce noi colindam dupa caini verzi pe pereti fetele de la Tattoo, Oti, Judit, Aurelia, Sorana, Dana si Cristina si-au epuizat rabdarea, inspiratia, au inghetat si vor si ele acasa. Nu e nimeni interesat de puiutii care au trebuit adusi din Cisnadie si apoi dusi inapoi. Alti soferi de serviciu, bietul Adi cred ca a ajuns acasa mai tarziu decat mine pana la urma. Putine tatuaje, putini oameni interesati de opere de caritate. Ei, lasa ca e bine, tot am strans bani macar de operatia catelusei proaspat gasite – sau de reparatia masinii?

Duminica e lejer de tot: doar curatenie in tarcuri, tratamente, caut prin oras mancare hipoalergenica pt Ghita, o vizita scurta la Sacel, socializat cu cateii, dus boluri si patut si impartit mancarea primita din Germania intre cateva familii adoptive – vreo 3 ore… super. Oti la tatuaje singura si fara mare succes: incarca materiale, descarca materiale, pleca acasa si s-a terminat conventia. Ce bine e in weekend!

Intre timp este preluata o catelusa cu 10 pui care fusese abandonata in containerele de gunoi din strand. Sunt infometati, slabi si speriati dar bucurosi de orice mangaiere si coaja de paine. Alte drumuri, alte telefoane, alte eforturi.

Nimeni nu stie unde va fi peste cateva ore cand suna din nou telefonul. Si toate astea in timp ce alti oameni au abandonat animalele, le-au calcat cu masina, le-au otravit sau le-au batut si apoi au plecat linistiti acasa. Fara sa se gandeasca 5 minute la ce au facut, la sufletele chinuite si la alta mana de oameni care munceste sa repare ce au stricat in cateva minute.

Update:

Catelusa (inca nu i-am gasit un nume) a fost operata luni 23.06.2014, si din noi marti 24.06. Speram sa isi poata folosi macar unul dintre picioarele din spate.

Unul dintre artistii tatuatori a fost cu Georgi in aceeasi zi sa ne cunoasca o parte din catei si va transporta spre Germania gratuit unul din ei.

Catelul otravit din Selimbar nu a mai putut fi salvat, se apre ca este cea de a treia victima a stricninei din zona respectiva din Selimbar.

Mai sunt multe lucruri despre care nu am scris si multi colegi care am muncit in acest weekend asa cum o fac in fiecare zi. Dar despre asta in episodul viitor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

  • seventeen + four =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.