Turnul Sfatului: “VIDEO – „Ai senzația că nu respiră și te uiți mai atent. Vezi că respiră așa că respiri și tu”. O zi pe teren cu Adina Durcău, de la Animal Life”

19 January 2022

Turnul Sfatului: “VIDEO – „Ai senzația că nu respiră și te uiți mai atent. Vezi că respiră așa că respiri și tu”. O zi pe teren cu Adina Durcău, de la Animal Life”

adina-animallifeAdina Durcău este unul din sufletele asociației Animal Life. O luptătoare care nu se dă în lături de la nimic, nici măcar de la a-i „căpăci” pe cei care lovesc animalele, dintotdeauna i-a plăcut să adune tot ce găsea pe stradă – de la câini și pisici, până la șerpi și porumbei. Iar marea ei bucurie este atunci când, după ce a făcut absolut tot ce putea pentru un animăluț, suflețelul trăiește și ajunge la o familie iubitoare. Am rugat-o să mă ia cu ea într-o zi, pe teren, ca să povestim mai multe despre activitatea ei la asociație și să o văd în acțiune.

Joi dimineața, în fața redacției, o iubitoare de animale cu spirit de puștoaică mă aștepta într-o camionetă. M-a primit veselă și a pornit imediat la drum. Avea de luat o cățelușă pe care apoi trebuia să o ducă la sterilizat. Mi-a lăsat impresia, încă din primele minute, că atunci când vorbește despre animale nu are taine. Totul e pe masă oricât de greu ar fi de povestit – de la momentele în care simte că nu mai poate, când un puiuț pentru care a făcut totul nu supraviețuiește, până la recunoștința de a vedea un animal plecând către o nouă familie iubitoare, după ce a trecut prin Iad.

A început activitatea la Animal Life în urmă cu șase ani. Inițial a fost foster, adică persoana aceea care găzduiește, pentru scurt timp, animăluțele salvate din teren. A avut grijă de un câine, însă nu a putut să rămână doar la atât. Iar când a fost observată în cadrul asociației, a fost angajată imediat. „Șase luni a durat până și-au dat fetele seama de ce sunt în stare și au spus că trebuie să fac parte din echipă”, spune Adina.

adina-animal-life1-qfq6

Am plecat cu camioneta spre o firmă de unde trebuia să preluăm o cățelușă, iar pe drum, printre hurducăielile camionetei, am povestit despre viața ei la asociație care, de fapt, este cam aceeași cu cea de acasă. „Primesc o listă în fiecare zi – ia mâncare, mergi la foster, du un câine la vaccin, du-l înapoi. Pe de altă parte, sunt zile în care nu intru bine pe cabinet că și primesc o urgență. Și-atunci tai-o! E un pic haotic, pentru că intervin lucruri pe repede-înainte. Eu când am liber mă duc la cabinet și stau acolo, ajut cu ce pot. Acasă am zece câini și vreo nouă pisici. În urmă cu mai mulți ani stăteam la bloc, dar chiar și așa făceam boacăne și ajungeam acasă cu tot felul – câini, șerpi, pisici, porumbei…”

Am ajuns la firmă iar cățelușa Vulpița era pregătită să fie dusă la sterilizat. Adina a salutat-o ca pe un prieten vechi. A pregătit rapid cușca, i-a vorbit cățelușei să o liniștească, s-a asigurat că la întoarcere va fi îngrijită corespunzător și am pornit din nou la drum.

„Soțul meu, săracul, trebuie să accepte că la mine totul e până la animale”, își continuă povestea. „Îi plac și lui. Am doi copii, un băiat de 11 ani și o fată de 17 ani, ambii sunt iubitori de animale, dar fiica mea cred că ar avea mai multe șanse să-mi calce pe urme.”

Am avut doi bărbați din sat pe care i-am căpăcit.

„Eu nu stau la taclale”, îmi zice Adina și râde, când o întreb dacă i-a fost vreodată frică de oameni. I-a și lovit pe vreo doi, pentru că erau agresivi verbal sau chiar au lovit un animal. „Am avut doi în sat, la Hamba unde stau, pe care i-am căpăcit pur și simplu. Eu nu stau la taclale. Unul a lovit un cățel, apoi mi-a vorbit foarte urât și l-am urmărit. Am ajuns la el și l-am prins de gât, cât sunt de mică, nu mi-e frică. A ieșit un vecin, prietenul lui, când a auzit ce s-a întâmplat a început să se roage de el să își ceară iertare. Știa cu cine are de-a face!” (râde).

M-am uitat la ea și parcă nu-mi venea să cred că o ființă atât de mică și de slabă poate să fie atât de puternică și hotărâtă. Dar apoi am mers în Daia la un domn cu două cățelușe, dintre care una era rănită și i-a cerut Adinei ajutorul. Iar femeia asta mică l-a pus la punct pe sibian. „Ai grijă și la poarta aia, uite că și acum e întredeschisă. Vezi bine că pot să scape să ajungă în drum”, i-a spus și, deși nu a zis mare lucru, să mă credeți pe cuvânt că modul în care a spus-o a făcut cât o mie de cuvinte. S-a făcut înțeleasă.

adina-animallife

Preluăm mai mulți câini decât dăm spre adopție.

Am întrebat-o de ce sunt atât de multe animale în asociație – „merg adopțiile, dar noi preluăm mai mult decât pleacă. Pe lângă asta, e perioada necesară la pui, până se completează schema de vaccinare. Asta prelungește timpul de găzduire. Dar este și riscul bolilor. Duci un animăluț la un foster, se îmbolnăvește, contaminează locul, acolo clar nu mai poți duce alt animal.”

Cei care abandonează animale nu le consideră suflete, ci doar obiecte, spune Adina. Mulți le dau drumul în stradă și se scuză că nu mai au timp să vadă de ele. Deși nu durează decât maxim cinci minute să vezi de el, să-i dai să mănânce și să-l mângâi pe cap.

„Nu ai timp cinci minute să-i pui un pic de apă și mâncare? Cinci minute? Eu îi văd pe ai mei, e suficient că i-ai acordat un minut de atenție ca el să fie fericit. Minutul ăla pentru el, înseamnă cât toată ziua.”

„Îl duci la adăpost cum duci o mașină la rabla? E un suflet. Și atunci eu întreb: dacă copilul tău face prostii, îl duci la orfelinat? La fel e și un pui de animal, face prostii când e mic, trece printr-o perioadă, e nevoie de răbdare. E adevărat, sunt cazuri în care se ivesc diferite situații, se îmbolnăvesc, știu că nu mai pot să îi poarte de grijă, e de înțeles. Dar să ai loc și să vrei să îl iei, apoi să îl dai înapoi sau să-l arunci pur și simplu?”

adina-animallife-2
Adina, după o intervenție

Da, au fost momente în care am clacat psihic.

Uneori, când vede atâta nenorocire pe drumuri, câini călcați de mașină, abandonați după o viață de durere și neglijență, pui care nici n-au apucat să trăiască vreun pic, simte că totul devine prea dificil de suportat.

„Sunt foarte multe momente triste, mai ales când te duci și îl iei și îi vezi oasele, mațele pe afară, îl vezi în ultimul hal și stai și te gândești dacă se mai poate face ceva pentru el. Nu întotdeauna se mai poate face. Acolo sunt lucrurile care mă înfurie și mă fac să spun că nu mai pot. Da, au fost momente în care am clacat psihic – la o tură de cinci pui de câine cu parvovirus, să te chinui să-l scoți săptămâni la rând, perfuzii, trezitul dimineața și momentul în care intri pe ușă în încăperea în care ai un puiuț și te gândești dacă mai trăiește sau nu. Stai lângă el și ai senzația la un moment dat că nu respiră și te uiți mai atent și vezi că respiră așa că respiri și tu”, povestește Adina.

Însă lacrimile i se adună în colțurile ochilor abia atunci când ajunge la cazurile fericite, cele care o fac să vrea să meargă mai departe.

„La fel cum sunt momentele rele, la fel sunt și cele în care iei un câine plin de fracturi, în dureri inimaginabile și după un timp îl vezi că își revine. Pleacă pe picioarele lui și se duce la o familie unde este considerat suflet. E cel mai… (lăcrimează) atunci te simți cel mai bine. Când știi că l-ai luat aproape mort și să știi că ai putut să faci ceva pentru el și ai făcut. Acolo e răsplata. Dacă nu pot, cine face? Nu e ușor, dar nu poate toată lumea să spună că nu poate și să nu facă.”

La finalul întâlnirii noastre, în timp ce coboram din camionetă, râzând și plină de însuflețire mi-a promis că mă va lua cu ea în aventuri oricând voi vrea. A zâmbit larg și a plecat să-și completeze lista zilei cu alte fapte bune pentru animăluțele Sibiului.

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2022/01/16/video-bdquo-ai-senzatia-ca-nu-respira-si-te-uiti-mai-atent-vezi-ca-respira-asa-ca-respiri-si-tu-rdquo-o-zi-pe-teren-cu-adina-durcau-de-la-animal-life-188693

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.